Materiale si cercetări arheologice, VI

Academia Republicii Populare Romîne

Institutul de arheologie

Editura Academiei Republicii Populare

Bucureşti 1959

The article as a .pdf file (2.3 Mb)

(.pdf files of the MCA volumes are available at: http://cimec.ro/Arheologie/mca_rom.htm)

42. Săpăturile de la Bucov

M. Chişvasi-Comşa

- Fig. 1. — Bucov. Diferite obiecte de fier (Рис. 1. — Буков. Различные железные изделия)
- Fig. 2. — Bucov. Litere paleoslave de la începutul sec. X, zgîriate pe peretele de sud al atelierului de fierărie (Рис. 2. — Буков. Древнеславянские буквы начала X в., нацарапанные на южной стене мастерской)
- Fig. 3. — Bucov. Ulcior din sec. IX, avînd incizat pe umăr un semn în formă de rună protobulgară (Рис. 3. — Буков. Кувшин IX в. с врезанным на плече знаком в виде протоболгарской буквы)

- Раскопки в Букове (Краткое содержание)
- Les fouilles de Bucov (Résumé)

In anul 1957, săpăturile din aşezarea de la Bucov, au fost continuate la nord est de porţiunea săpată în anul 1956 [*].

În capătul de sud al şanţului H s-a dat peste resturile unei construcţii de suprafaţă, distrusă de un puternic incendiu. Forma acestei construcţii este aproape pătrată (dimensiunile 4,50 x 4 m). Pereţii erau făcuţi din bîrne de lemn cioplite şi lipite cu lut. Urmele acestor bîrne au rămas adesea imprimate pe lipitura arsă. Uneori pe fragmentele de lipitură s-au păstrat şi amprente de degete de femeie şi de copil de 3—4 ani.

În interiorul încăperii, pe podea, au fost găsite mai multe vase strivite pe loc, în timpul incendiului, cînd acoperişul şi pereţii s-au prăbuşit peste ele.

Aceste vase sînt de diferite categorii. Ceramica cenuşie este reprezentată printr-o oală mare cu corpul sferoidal, cu gîtul cilindric şi buza îngroşată în formă de colac, formînd în secţiune aproape un cerc. Pe fundul vasului se află un semn în relief în formă de cruce cu capetele braţelor ramificate în trei, înscrisă într-un cerc. Semnul în formă de cerc cu capetele braţelor ramificate în trei se întîlneşte la Pliska pe materiale de construcţie [1].

Alături de oala mare cenuşie zăceau două oale roşii, arse oxidant. Una din ele e lucrată pe o roată mai înceată şi ornamentată cu linii orizontale şi în val, iar cealaltă este lucrată pe o roată mai perfecţionată, avînd gîtul bine profilat, iar buza puţin răsfrîntă în exterior, triunghiulară în secţiune. Vasul este ornamentat pe corp cu mai multe benzi de linii subţiri, formînd valuri foarte largi, ce se unesc între ele din loc în loc. Buza de asemenea este ornamentată, atît pe partea interioară, cît şi pe partea superioară, cu linii orizontale trasate cu un pieptene cu dinţii mărunţi. Ca forme de vase deosebite amintim două fragmente ce provin dintr-un ulcior cu două torţi aproape inelare şi un fragment probabil tot de ulcior ornamentat cu linii orizontale şi smălţuit cu verde.

Înspre colţul de sud-est s-au găsit două vîrfuri de săgeată cu lama in formă de frunză, descriind în secţiune un romb prelung (fig. 1/4—5), iar lîngă vasele strivite a fost găsit un amnar (fig. 1/6).

Aproximativ în mijlocul încăperii se afla o mare cantitate de zgură şi bucăţi de lupe de fier, cenuşă şi bucăţi de cărbune. Printre zgura şi bucăţile de fier s-au găsit fragmentele unui fluier de foaie de fierar.

În afara încăperii, lingă latura de nord a acesteia, cam pe la mijloc, se afla o vatră, care după forma şi gradul de ardere se vedea că fusese folosită în scopuri

*. La săpăturile de la Bucov (r. şi reg. Ploieşti), efectuate între 16 septembrie şi 11 noiembrie 1956, au participat Marin Cluşvasi-Comşa şi Eugen Comşa.

1. Kr. Miiatev, Крумовиятъ дворецъ и други новооткрити постройки в Плиска, în Izvestiia-Institut. XIV, 1940—1942, p. 80, fig. 146/50.

568

meşteşugăreşti şi nu gospodăreşti. Vatra are forma unui triunghi cu laturile egale şi cu colţurile mult rotunjite. Fiind secţionată, s-a constatat că ea fusese refăcută de şase ori. Astfel fluierul de foaie de fierar, zgura şi bucăţile de lupe de fier, cît şi vatra descrisă mai sus, ne dovedesc că avem aci un atelier pentru prelucrarea fierului

Fig. 1. — Bucov. Diferite obiecte de fier:

1—2, vîrfuri de săgeţi din sec. IX; 3, cataramă de fier din sec. IX; 4—6, vîrfuri de săgeţi şi amnar din sec. X, descoperite în atelierul de fierărie; 7, ciocan de fierar; 8, lupă de fier.

Рис. 1. — Буков. Различные железные изделия.

1—2, наконечники стрел IX в.; 3, железная пряжка IX в.; 4—6, наконечники стрел и огниво X в., найденные в кузнечной мастерской; 7, кузнечный молот; 8, крица.

Fig. 1. — Bucov. Différents objets de fer:

1—2, pointes de flèches du IX^e siècle; 3, boucle en fer du IX^e siècle ; 4—6, pointes de flèches et briquet du X^e siècle, découverts dans l’atelier du forgeron ; 7, marteau de forgeron; 8, loupe de fer.

Refacerea repetată a vetrei, pe care lucraseră meşterii fierari, ne dovedeşte existenţa îndelungată a atelierului. Intre diferitele unelte, descoperite în imediata apropiere a atelierului de fierărie, menţionăm, mai ales, un ciocan de fierar, avînd ambele capete lucrătoare, care după formă şi mărime servea pentru făurirea unor lucruri fine (fig. 1/7). Avînd în vedere cele două vîrfuri de săgeţi, descoperite în interiorul atelierului de fierărie, care sînt de acelaşi tip şi găsite una lîngă alta nu prea departe de zgura şi lupele de fier, am putea presupune,

569

eventual, că atelierul aparţinea unui făurar de arme. Întrucît în perioada feudală timpurie meşterii fierari se ocupau, de obicei, atît cu reducerea minereului, cît şi cu prelucrarea fierului, atunci trebuie să presupunem că undeva în apropierea atelierului a existat şi un cuptor pentru reducerea minereului de fier.

Fig. 2. — Bucov. Litere paleoslave de la începutul sec. X, zgîriate pe peretele de sud al atelierului de fierărie.

Рис. 2. — Буков. Древнеславянские буквы начала X в., нацарапанные на южной стене мастерской.

Fig. 2. — Bucov. Lettres paléoslaves du début du X^e siècle, incisées sur la paroi Sud de l'atelier du forgeron.

Faptul pare a fi confirmat de cantitatea mare de zgură şi de bucăţile de lupe de fier descoperite în preajma atelierului (fig. 1/8). Cu toate că suprafaţa unde s-a descoperit multă zgură a fost bine cercetată, nu am găsit cuptorul unde se făcea reducerea minereului de fier. Credem că acest cuptor se afla la cîţiva metri de atelierul de fierărie, pe locul unde locuitorul Nia Tudor, săpînd o groapă pentru nevoile gospodăriei, a dat peste o arsură puternică «ca un fel de vatră». Existenţa unui cuptor pentru reducerea minereului de fier aici pare cu atît mai verosimilă cu cît tocmai în jurul acestui loc se concentrează zgura de fier.

Pe lipitura peretelui de sud al atelierului de fierărie fuseseră zgîriate inscripţii cu litere chirilice. Din cauza materialului puţin rezistent pe care au fost zgîriate aceste inscripţii nu s-au putut păstra în întregime, ci numai sub formă de litere izolate.

570

O parte din litere au fost incizate pe lipitura încă umedă între care distingem unele scrise cu un instrument cu vîrful mai gros, iar altele cu un instrument cu vîrful mai ascuţit. Acestea din urmă pot face parte din aceeaşi inscripţie cu primele dar pot aparţine şi unei alte inscripţii. Din prima categorie ni s-au păstrat literele ф şi l· urmate de alte cîteva litere fragmentare, pe care nu le putem descifra (fig. 2/1—2). Din a doua categorie s-au păstrat literele ( = a) şi ( = u) (fig. 2/3—4). După forma literelor, ele aparţin unei scrieri slave întrebuinţate înainte de secolul XI. În prima categorie de litere avem probabil şi o cifră, formată dintr-o linie verticală cu un punct alături. Partea dinstînga. capătul de sus şi de jos sînt rupte. Această cifră putea să fie , reprezentînd pe 10, sau , reprezentînd cifra 300. Ultima posibilitate se exclude, deoarece data care ar rezulta astfel este anterioară alfabetului cirilic. Astfel rămîne doar singura posibilitate ca cifra aceasta să fie 10. Fără îndoială, ea făcea parte dintr-un număr, care reprezenta anul. În acest caz, ea era a treia cifră a anului. Este evident, că cifrele anterioare nu puteau fi decît adică 6400. În concluzie, data inscripţiei din care făcea parte această cifră este foarte probabil adică 6410 = 902, sau, dacă eventual, după semnul , care reprezintă pe 10, mai urma încă o cifră, atunci inscripţia poate fi datată între anii 6410—6419 adică între anii 902—911, în timpul domniei ţarului Simeon.

O altă inscripţie a fost zgîriată pe lipitura uscată a aceluiaşi perete, pe care au fost incizate şi inscripţiile pe pasta crudă. Din această inscripţie s-a păstrat litera B, un semn în formă de A latin şi un alt semn avînd forma unui O secţionat longitudinal de o linie verticală şi de o alta oblică, care porneşte din centru spre margine ca o spiţă (fig. 2/5—7). Forma literei B (= V ) are analogii foarte apropiate în inscripţiile slave timpurii din secolul X. Semnul A se mai găseşte încă în inscripţia din anul 893, descoperită în biserica lui Simeon de la Preslav [1], în cuvîntul , adică святого (= al sfîntului), avînd semnificaţia literei ѧ = я. Semnul oval, secţionat de o linie verticală şi de o spiţă oblică, nu reprezintă o literă, ci un semn care, după părerea noastră, este semnul meşterului fierar, căruia îi aparţinea atelierul. Avînd în vedere forma literei A ( = я), întîlnită numai în inscripţiile slave timpurii [2], credem că şi această inscripţie datează tot de la începutul secolului X ca şi primele, adică tot din timpul domniei ţarului Simeon (893 —927).

Inscripţiile de la Bucov sînt cele mai vechi inscripţii slave, descoperite pînă acum pe teritoriul ţării noastre, şi fac parte dintre cele mai vechi inscripţii slave din Peninsula Balcanică. Dar importanţa lor nu constă numai în faptul că sînt dintre cele mai vechi, ci mai ales în faptul că este singurul caz întîlnit pînă acum, cînd o inscripţie se află scrisă nu pe un edificiu public (biserică etc.), sau pe obiecte (vase, amfore, fusaiole etc.), ci pe peretele atelierului unui meşteşugar fierar.

Spre nord de atelierul de fierărie, în şanţul I, a fost descoperită o groapă de bucate din secolul XVIII—XIX. În şanţul J a fost cercetată o altă groapă avînd forma unui dreptunghi neregulat, cu colţurile rotunjite. Fundul gropii este vălurit şi mult adîncit la capătul de est. În pămîntul de umplutură al gropii au fost descoperite cîteva fragmente ceramice şi gura unui vas de sticlă, pe baza cărora groapa poate fi datată în secolul XVI şi mai ales în secolul XVII [3].

1. Kr. Miiatev, Симеоновата църква в Преслав и нейният епиграфичен материал, «Български преглед» списание за славянска филология, I, 1, 1929, p. 115, fig. 3.

2. Ibidem, p. 116.

3. Datarea acestor fragmente ceramice a fost făcută de către Gh. Diaconu.

571

În şanţurile I şi J nu au fost descoperite complexe din epoca feudală timpurie, ci numai oase de animale şi fragmente ceramice, care devin din ce în ce mai rare cu cît înaintăm mai spre nord. Ca obiecte deosebite amintim un amnar descoperit în şanţul J, caroul 15.

În carourile 4—6 ale şanţului K, către nord-vest de atelierul de fierărie, la adîncimea de —0,50—0,80 m, pămîntul conţine multă cenuşă şi bucăţi mici de cărbune. În carourile 4—5, la —0,60 m, zăceau mai multe pietre de rîu fără o ordine anumită. Printre cărbuni, cenuşă şi pietrele mari de rîu au fost găsite fragmente ceramice lucrate din pastă amestecată cu nisip şi ornamentate cu linii orizontale şi în val. În caroul 5, la 0,60 m adîncime de la nivelul actual, au fost găsite in situ fragmente dintr-un ulcior cu două torţi, cu corpul oval şi gîtul în formă de pîlnie. Vasul este lucrat dintr-o pastă fină gălbuie. Suprafaţa acestui ulcior fusese iniţial lustruită în întregime, dar pojghiţa lustruită s-a desprins în cea mai mare parte. Pe partea exterioară a gîtului sînt adîncite trei linii orizontale distanţate între ele. Pe umăr are un semn incizat pe pasta arsă în formă de K răsturnat cu braţele în jos (fig. 3). În ceea ce priveşte forma, ulciorul de la Bucov are analogii atît pe teritoriul ţării noastre — la Celei [1] şi Blandiana [2] — cît şi în Bulgaria — la Pliska [3] Madara, Preslav şi Kalugeriţa (reg. Varna) [4]. Semnul incizat pe ulciorul de la Bucov se întîlneşte pe diferite materiale de construcţie de la Pliska [5] şi foarte probabil, reprezintă o rună protobulgară sau are la origine o rună protobulgară. Ulciorul poate fi datat în secolul IX.

În caroul 7 al şanţului K a fost descoperită o groapă de forma unui patrulater cu laturile inegale şi cu colţurile rotunjite, lungă de 1,18 m, lată de 0,87 m şi adîncă de 0,45 m de la nivelul vechi. Pereţii ei sînt aproape verticali, iar fundul drept. Umplutura gropii, în partea superioară, este formată dintr-un pămînt argilos amestecat cu cărbune şi bucăţele de lipitură arsă, sub care se observă o arsură puternică de culoare roşie-portocalie. În arsură s-au găsit bucăţi de lipitură arsă (uneori pînă la vitrifiere), fragmente ceramice, bucăţi mici de cărbune, oase de animale şi melci. Pe pereţii de sud şi de vest ai gropii s-au păstrat resturi de scînduri carbonizate, care căptuşeau peretele gropii. Pe fundul ei, de asemenea, s-a găsit cărbune şi cenuşă provenind probabil tot din scînduri arse, ce fuseseră aşezate pe fundul gropii. Astfel rezultă că groapa a avut fundul şi pereţii căptuşiţi cu scînduri. În jurul acestei gropi au fost descoperite bucăţi de lipitură arsă, fragmente de vase, precum şi un vîrf de săgeată cu lama triunghiulară (fig. 1/2), care are analogii apropiate în Moravia în cimitirul de la Vyso'any, datat în a doua jumătate a secolului IX şi în prima jumătate a secolului X [6].

În suprafaţa M, la sud de şanţul K, la adîncimea de 0,60 m de la nivelul actual al solului, a apărut o grămadă de pietre mari de rîu, care acopereau o groapă dreptunghiulară, cu colţurile rotunjite, lungă de 1,95 m, lată de 0,70 m şi adîncă de 0,35 m de la nivelul vechi. Pe fundul gropii, aproximativ pe la mijloc, se afla o vatră ovală (0,40 x 0,25 m). Lîngă vatră în capătul de est al gropii era o adînciturâ rotundă cu diametrul de 0,25 m şi adîncă de 0,20 m, plină cu cenuşă şi cărbuni, făcută special, se pare, pentru a trage în ea, cenuşa de pe vatră. În partea de est fundul gropii este drept, dar acoperit cu cenuşă. Jumătatea de

1. D. Tudor, Vase «protobulgare» descoperite in Oltenia, în SCIV, I, 2, 1950, p. 139—151.

2. Informaţie verbală primită de la K. Horedt.

3. S. R. Stancev, Новый памятник ранней болгарской культуры. (К вопросу о праболгарах), în SA, XXVII, 1957, p. 126, fig. 13/5.

4. Kr. Miitev, La céramique slave eu Bulgarie et son imponance pour l'archcologte slave des Balkans, Sofia, 1948, rezumat francez, p. 78.

5. Idem, Крумовиятъ дворецъ..., în Izvestiia-Institut, XIV, 1940—1942,p. 80, fig. 146/23.

6. J. Král, Slovánský mohylník ve Vysočanech na Dyji, în AR, VII, 3, 1955, rezumar francez, p. 427-428 şi p. 356, fig. 183.

572

vest a gropii fusese umplută cu pietre mari de rîu, printre care s-au găsit fragmente de vase, cenuşă, bucăţele de cărbune şi fragmente dintr-o gardină de lut, care se pare că fusese aşezată pe marginea capătului de vest al gropii. În jumătatea de est pietrele sînt rare. Această parte fusese umplută mai ales cu cenuşă şi bucăţi de cărbune, printre care s-au găsit oale sparte şi două mărgele mici, albe. Peste umplutura gropii, la nivelul solului vechi, totul era acoperit cu un rînd de pietre mari de rîu, potrivite special una lingă alta. Peste acest rînd au fost puse alte pietre grămădite, mai ales către capătul de vest. Este evident că avem de-a face cu o groapă deosebită, unde, după părerea noastră, se practicau anumite ceremonii şi ritualuri păgîne. Unul din obiceiurile practicate era aducerea de ofrande şi jertfe. Cu acest prilej avea loc spargerea rituală a vaselor, cum dovedesc fragmentele ceramice care fac parte din vase întregibile, descoperite, atît în umplutura gropii, cît şi în jurul ei. Probabil tot în legătură cu groapa rituală trebuie să punem şi cărbunii, vasele şi ulciorul din şanţul K, din imediata apropiere. Pe baza a două vîrfuri de săgeată, unul cu lama triunghiulară şi altul cu lama în formă de frunză, groapa rituală şi materialele din preajma ei pot fi datate în secolul IX.

În şanţul N, trasat în parte paralel cu şanţul K, a fost descoperit un cuptor de pîine, adîncit în pămîntul viu, cu vatra ovală, lungă de 1,60 m şi lată de 1,25 m. Bolta cuptorului s-a păstrat în întregime şi are 0,60 m înălţime maximă. Intrarea cuptorului este ca un fel de canal, avînd lungimea de 0,25 m şi înălţimea de 0,30 m. Vatra şi bolta au fost date cu lipitură, care pe alocuri fusese refăcută. La intrare, de o parte şi de alta a gurii cuptorului este făcut un colac, de lut, ca un fel de gardină. Colacul se termină imediat în dosul gurii cuptorului. Groapa de acces din faţa cuptorului a fost cercetată parţial, urmînd ca ea să fie dezvelită în întregime în cursul cercetărilor viitoare.

La nord de şanţul K nu a fost descoperit nici un complex din epoca feudală timpurie. Săpăturile au fost continuate apoi spre sud, în grădina lui Florea Pîrvu.

În carourile 8—10 ale şanţului U şi în caseta U 1, din dreptul acestor carouri în partea de vest, a ieşit la iveală multă zgură şi fier. Acest lucru ne arată că în apropiere trebuie să fi existat un al doilea atelier pentru reducerea minereului şi prelucrarea fierului. Întrucît acest atelier nu a fost descoperit în săpăturile făcute la vest, nord şi sud de porţiunea unde s-a găsit masiv zgură, credem că el se află înspre est, în porţiunea încă necercetată.

În caseta V 1 înspre colţul de sud-vest a fost descoperită o groapă de stîlp cu diametrul de 0,20 m şi adîncă de 0,28 m de la nivelul vechi. În jurul gropii s-au găsit mai multe fragmente de lipitură arsă şi cîteva vase in situ, între care merită să fie amintit un ulcior, de culoare cenuşie, cu două torţi, avînd suprafaţa lustruită cu benzi sau linii verticale. Lîngă ulcior se aflau mai multe fragmente de oale roşii ornamentate cu linii orizontale şi în val. Deşi alte gropi de stîlpi nu au putut fi descoperite, terenul din jur fiind plantat cu pomi, credem totuşi că această groapă de stîlp putea aparţine unei construcţii de suprafaţă. Construcţia putea avea patru stîlpi de colţ şi eventual alţii intermediari, pe care se sprijinea acoperişul. Faptul că aici, în comparaţie cu alte complexe de suprafaţă, s-au găsit puţine fragmente de lipitură arsă, ne face să presupunem că pereţii nu erau lipiţi cu lut, ci foarte probabil erau făcuţi din lemn, şi au ars în timpul incendiului, nelăsînd urme.

În carourile 10—11 ale şanţului X a apărut o groapă, care a putut fi sezisată la adîncimea de —0,60 m. Forma ei este cilindrică. Diametrul este de 1,50 m, iar adîncimea de 0,40 m de la nivelul vechi şi 1 m de jla nivelul actual. În umplutura

573

gropii s-au găsit fragmente de lipitură arsă, cîteva fragmente ceramice, oase de animale şi bucăţi de cărbune. În afară de acestea, în groapă s-au mai găsit şi peste 100 de mărgele mici albe, cilindrice sau în formă de sferă turtită, care îşi găsesc analogii în Moravia la Stare Mesto, unde sînt datate în secolul IX şi în prima jumătate a secolului X [1].

În şanţul Y au fost descoperite resturile unei construcţii de suprafaţă de formă aproape pătrată, identică cu cea cercetată în cursul săpăturilor din anul 1956 în şanţul E şi cu atelierul de fierărie din şanţul H. După fragmentele de lipitură arsă s-a distins foarte clar latura de răsărit împreună cu colţurile de nord-est şi sud-est, precum şi aproximativ jumătate din laturile de nord şi de sud. În partea de vest a construcţiei, resturile de lipitură sînt mult mai rare.

În interior, pe podea, s-au găsit fragmente dintr-o oală mare cenuşie, cu corpul sferoidal, fragmente de oale roşii ornamentate cu linii orizontale şi în val, un fragment de căldare, deosebită ca tip de cele cunoscute pînă acum in Dobrogea şi pe valea Dunării şi în sfîrşit fragmente dintr-un ulcior şi străchini smălţuite cu verde. În afară de vase s-au găsit un vîrf de săgeată cu lama în forma unui romb prelung, diferite alte unelte de fier şi os, arşice perforate sau cu zgîrieturi pe ele. În jumătatea de vest a construcţiei, chiar acolo unde fragmentele de lipitură sînt foarte rare, a fost găsită o groapă de formă ovală neregulată, cu fundul albiat şi pereţii oblici, lungă de 1,93 m, lată de lm şi adîncă de 0,45 m de la nivelul podelei construcţiei de suprafaţă. Din umplutura gropii s-au scos bucăţi de lipitură arsă, cîteva fragmente ceramice, oase de animale, melci, un pumnal de fier cu capătul minerului terminat prin două volute, un vîrf de săgeată cu lama în forma unui oval turtit, mai multe arşice cu puncte sau zgîrieturi pe ele şi alte obiecte. Groapa aparţine fără îndoială construcţiei de suprafaţă, dar încă nu cunoaştem destinaţia ei.

Între fragmentele de lipitură s-au găsit unele cu amprente de degete. Altele au adîncite cu degetul motive, care se pare că serveau la împodobirea pereţilor. Pe altele s-au găsit incizate linii ce formau probabil litere, dar pe care din cauza stării prea fragmentare nu le putem descifra. În interiorul construcţiei nu a fost găsită vatră sau un loc unde s-ar fi făcut focul.

În preajma construcţiei spre sud, în carourile 13—16 ale şanţului X şi în caseta X 2, aflată în dreptul acestor carouri pe latura de vest a şanţului, s-au găsit mai multe vase in situ, cîteva pietre mari de rîu şi oase de animale. Ca obiecte deosebite amintim o cataramă de fier avînd forma aproape pătrată, descoperită în caseta X 2 (fig. 1 /3). Catarama are analogii apropiate la Noyi Pazar în Bulgaria, unde acest tip e datat în secolul VIII [2] şi în cimitirele de la Szirék, Csuny, Régöly şi altele din Ungaria [3], unde astfel de catarame se asociază cu obiecte din faza tîrzie a culturii Keszthely şi sînt datate în secolele VIII—IX. Catarama de la Bucov poate fi datată mai degrabă în secolul IX.

În afara complexelor amintite mai sus, în cursul săpăturilor au mai fost scoase o serie de obiecte, între care merită a fi amintite un vîrf de săgeată cu trei muchii de tip avar din secolul IX (fig. 1/1), o mărgea de sticlă albastră de formă cilindrică, un fragment dintr-o brăţară de sticlă albastră deschisă, triunghiulară

1. Vilém Hrubý, Staré Mésto velkomoravské pohřěbiště na valách, Praga, 1955, p. 249 şi pl. 85/31 şi 33; şi mărgele mici albe de la pl. 64/13, pl. 75/4, pl. 82/7, pl. 83/1 şi altele.

2. S. R. Stancev, op. cit., p. 115, fig. 5/7—8.

3. J. Hampel, Alterthümer des frühen Mittelalters in Ungarn, Braunschweig, 1905, voi. III, pl. 68 (mormîntul 38, obiectul nr. 4); pl. 90/17, 19; pl. 129 (mormîntul 75, obiectul nr. 6); pl. 183/6—7 şi altele.

574

în secţiune, inele de tîmplă de bronz, avînd forma simplă circulară, precum şi alte obiecte de os, fier şi bronz, care îmbogăţesc mult cunoştinţele noastre despre cultura materială din Muntenia în secolele IX—X. În privinţa ceramicii s-a observat o înmulţire a fragmentelor de vase cenuşii, care reprezintă pînă la 10—15% faţă de cele roşii. Apar o serie de forme noi, între care amintim oalele cenuşii de tip Saltovo cu corpul sferoidal şi cu toartă inelară pe mijlocul corpului, un fragment de gît de ulcior, lucrat din pastă amestecată cu mult nisip la fel cu pasta oalelor de culoare roşie şi altele.

Fig. 3. — Bucov. Ulcior din sec. IX, avînd incizat pe umăr un semn în formă de rună protobulgară.

Рис. 3. — Буков. Кувшин IX в. с врезанным на плече знаком в виде протоболгарской буквы.

Fig. 3. — Bucov. Cruche du IX^e siècle, portant un signe, en forme de caractère runique protobulgare, incisé sur l’épaule.

În concluzie, prin săpăturile din anul 1957, s-a constatat că la Bucov există o aşezare neîntărită, situată pe un promontoriu înconjurat în vechime de trei părţi cu apă. Aşezarea este relativ restrînsă, concentrîndu-se mai ales pe capătul de sud al promontoriului.

Prin descoperirea unor noi construcţii de suprafaţă, s-a confirmat ipoteza noastră de lucru, că bordeiele erau locuinţe permanente, pe cînd construcţiile de suprafaţă erau folosite ca dependinţe sau ateliere. Această părere o sprijinim pe faptul că în nici una dintre aceste construcţii nu s-a găsit vatră sau cuptor unde să se fi făcut focul pentru gospodărie.

Una din ocupaţiile locuitorilor aşezării era reducerea minereului de fier şi prelucrarea fierului. Numeroasele oase de animale dovedesc creşterea animalelor. Nu avem nici o dovadă pînă în prezent că locuitorii aşezării s-ar fi ocupat cu agricultura deoarece în cuprinsul aşezării nu s-au găsit unelte agricole şi nici gropi de bucate.

Avînd în vedere tipul de locuinţă deosebit în ceea ce priveşte sistemul de construcţie, de locuinţele slave, categoria de ceramică locală, dezvoltată din ceramica «de bucătărie» provincial romană, cît şi alte trăsături ale culturii materiale, ne menţinem părerea formulată în anul 1956, că aşezarea de la Bucov aparţine unei populaţii străromîneşti [1]. Prezenţa unor inscripţii paleoslave într-un complex care nu este slav, ne face să credem că meşterul fierar a scris aceste inscripţii pe peretele atelierului său în limba oficială, care era cea slavă şi pe care el o putea cunoaşte. Se poate presupune astfel că populaţia străromînească a împrumutat scrierea slavă încă în primele decenii ale apariţiei ei. Pe de altă parte, atît prezenţa scrierii slave, cît şi alte elemente ale culturii materiale (ceramică, podoabe etc.) dovedesc strînse legături între populaţia străromînească de la Bucov şi populaţia slavo-bulgară. Numai prin noi cercetări se va putea stabili dacă populaţia slavo-bulgară convieţuia cu populaţia străromînească în cuprinsul aşezării de la Bucov (în porţiunea distrusă, sau necercetată încă de noi), sau ea se afla în alte aşezări din apropiere.

După obiectele de metal (vîrfuri de săgeţi, amnare, pumnalul cu minerul terminat în două volute, inele de tîmplă etc.), după ceramica bizantină de import,

1. M. Chişvasi-Comşa, Raport preliminar asupra săpăturilor de la Bucov, în Materiale, V, 1959, p. 495.

575

ulcioarele cu două toarte şi în sfîrşit după inscripţiile paleoslave, aşezarea de la Bucov începe aproximativ pe la mijlocul secolului IX şi durează pînă la mijlocul secolului X, cînd a fost distrusă de un puternic incendiu, provocat, foarte probabil, de pecenegi.

Inscripţiile paleoslave din vremea ţarului Simeon, ulcioarele cu două torţi de tipul celor de la Pliska şi Madara, semnul foarte probabil, de origine proto-bulgară, de pe ulciorul amforoidal din şanţul K, ne dovedesc că în secolele IX—X o bună parte din teritoriul de la nord de Dunăre intra în componenţa primului imperiu bulgar, datele arheologice completînd astfel izvoarele scrise [1]. Descoperirile de la Bucov, împreună cu cele de la Blandiana, Sebeş etc. din Transilvania [2] şi cu cele de la Celei din Oltenia [3], ne dovedesc că în componenţa primului imperiu bulgar intra Muntenia, Oltenia, Banatul şi Transilvania de sud. Rămîne să se stabilească prin cercetările viitoare, dacă nu cumva în componenţa acestui stat intra şi nordul Transilvaniei, precum şi o parte din Moldova.

În timpul stăpînirii protobulgare în nordul Dunării au existat relaţii strînse între populaţiile de la nord şi cele de la sud de Dunăre, relaţii care se reflectă în cultura materială prin pătrunderea la nord de Dunăre a ceramicii de tip Saltovo, de origine protobulgară [4], cît şi a altor elemente venite din sudul Dunării.

Prezenţa ceramicii bizantine şi a altor obiecte de import arată că aşezarea de la Bucov avea legături comerciale cu Bizanţul. Nu ar fi exclus, ca Bucovul, aflat pe valea Teleajenului (vale care şi în secolele IX—X ca şi în perioada mai tîrzie, făcea legătura între Transilvania şi Dunăre), să fi fost şi un mic centru comercial.

Aşezarea de la Bucov pune probleme multiple în legătură cu structura socială a locuitorilor ei, probleme care nu pot fi rezolvate decît prin noi cercetări mai ample.

M. Chişvasi-Comşa

1. Al. Grecu (— P. Р. Panaitescu), Bulgaria în Nordul Dunării in veacurile al IX—X-lea, în Studii şi cercetări de istorie medie, I, 1, 1950, p. 223—236.

2. M. Chişvasi-Comşa, Unele concluzii istorice pe baza ceramicii din secolele VI—XII, în SCIV, VIII, 1—4, 1957, p. 274—276.

3. D. Tudor, op. cit., p. 149—151.

4. În legătură cu formele şi trăsăturile caracteristice olăriei de tip Saltovo în sec. IX—X, cf. M. Chişvasi-Comşa, Unele concluzii istorice, p. 275, p. 279 şi urm.

РАСКОПКИ В БУКОВЕ

КРАТКОЕ СОДЕРЖАНИЕ

В Букове (Плоештского района и области) раскопками 1957 г. было вскрыто два наземных сооружения. В одном из них была кузница. На полу этого помещения было найдено огниво (рис. 1/6), два наконечника стрел (рис. 1/4—5), фрагменты красной и серой керамики, черепок с зеленой глазурью и много шлака и смешанного с углем железа. Среди железного шлака и угля был найден кусок трубки от мехов горна. Горн, на котором работал кузнец, находился вне мастерской, примерно у середины северной стены. Вблизи мастерской найден кузнечный молот с обоими концами, приспособленными для ковки (рис. 1/7), куски крицы (рис. 1/8) и железный шлак.

На южной стене мастерской были нацарапаны две древнеславянские надписи, из которых сохранились лишь отдельные буквы (рис. 2). Судя по особенностям сохранившихся букв древнего письма, буковские надписи могут быть отнесены к началу X в., ко времени царствования болгарского царя Симеона (893—927).

576

Другое наземное сооружение является, по-видимому, пристройкой без очага. На полу этого строения были найдены различные железные и костяные изделия, серые и красные сосуды, а также и фрагменты кувшина и мисок с зеленей глазурью. В западной половине его была вскрыта овальная яма с полукруглым дном и наклонными стенами. В яме были найдены куски обожженней обмазки, несколько черепков, кости животных, железный кинжал с верхушкой рукоятки формы волюты, наконечник стрелы и много бабок, некоторые с точками и с резными на них пометками.

В нескольких метрах, к западу от железней мастерской, была обнаружена культовая яма, длиной в 1,05 м, шириной в 0,70 м и глубиной в 0,35 м. На дне ямы, приблизительно посередине, находился овальный очаг (0,40 х 0,25 м). Яма была засыпана золой, углем и крупной речной галькей. В яме и вокруг нее были найдены фрагменты ритуально разбитых сосудов. В связь с культовой ямой должен быть поставлен кувшин с двумя ручками, найденный поблизости вместе с другими сосудами, углем и золой. На плече кувшина имеется знак в виде перевернутой буквы К (рис. 3), представляющий протоболгарскую букву.

На участке была вскрыта хлебная печь, углубленная в материк, длиной в 1,60 м и шириной в 1,25 м. Свод печи сохранился целиком и имеет ндиболыщю высоту 0,60 м. Во время раскопок были вскрыты и другие комплексы.

Раскопками 1957 г. было установлено, что буковское поселение является поселением неукрепленным, относительно небольших размеров, расположенным в конце мыса, в древности окруженным с трех сторон водой. Жители этого поселения занимались плавкой и обработкой железа, а также животноводством. Нет доказательств того, что жители поселения занимались и земледелием, так как не были обнаружены ни земледельческие орудия, ни ямы-зернохранилища.

По типу жилищ и других характерных особенностях материальной культуры, можно считать, что его население было прарумынским. Наличие славянских надписей в неславянском комплексе может быть объяснено заимствованием славянского письма прарумынским населением, имевшим тесные связи со славянами.

Судя по металлическим изделиям (кинжал с волютообразней ручкой, наконечник стрелы, огнива, височные кольца), древнеславянским надписям, кувшинам с двойными ручками, привозной керамике и т.д., буковское поселение было основано в середине IX в. и существовало до половины X в., когда было разрушено, вероятно, печенегами.

Древнеславянские надписи времени царя Симеона, кувшины с двойными ручками типа Плиска-Мадара и других болгарских местностей, знак в виде перевернутой буквы К, возможно, болгарского происхождения; все это доказывает, что значительная часть территории к северу от Дуная входила в состав первой Болгарской империи, что подтверждают и свидетельства письменных источников. Буковский памятник, вместе с памятниками, открытыми в Бландиане, Себеше и др. в Трансильвании и в Челей в Олтении, доказывают, что Мунтения, Олтения, Банат и южная Трансильвания входили в состав первой Болгарской империи. Будущим исследованиям остается установить, не входили ли в состав первого Болгарского государства и северная Трансильвания и часть Молдовы.

Во время протоболгарского господства между населением северных и южных придунайских территорий существовала тесная связь. Такие отношения отражаются и на материальной культуре вследствие проникновения на северные территории Дуная керамики типа Салтово протоболгарского происхождения, а также и других южнодунайских элементов.

Наличие глазурованной керамики и других привозных изделий показывает, что буковское поселение имело торговые связи с Византией. Не исключается, что благодаря своему местоположению в долине реки Теляжен (долина, служившая и в IX — X вв., как и в более поздние времена связью между Трансильванией и Придунайской равниной) Буков был и небольшим торговым центром.

ОБЪЯСНЕНИЕ РИСУНКОВ

Рис. 1. — Буков. Различные железные изделия. I—2, наконечники стрел IX в.; 3, железная пряжка IX в.; 4—6, наконечники стрел и огниво X в., найденные в кузнечной мастерской; 7, кузнечный молот; 8, крица.

Рис. 2. — Буков. Древнеславянские буквы начала X в., нацарапанные на южнэй стене мастерской.

Рис. 3. — Буков. Кувшин IX в. с врезанным на плече знаком в виде протоболгарской буквы.

577

LES FOUILLES DE BUCOV

RÉSUMÉ

En 1957, on a découvert à Bucov (district et région de Ploeşti) deux constructions à ras du sol. L’une d’elles renfermait un atelier de forgeron. On y a découvert, à l’intérieur, sur le plancher, un briquet (fig. 1/6), deux pointes de flèches (fig. 1/4—5), des fragments de vases rouges ou gris, un tesson à émail vert et surtout des scories et du fer mélangé de charbon. Dans les scories et le charbon on a retrouvé les fragments d’un tuyau de soufflet de forge. Le foyer utilisé par le forgeron se trouvait à l’extérieur de la pièce, à peu près au milieu du côté septentrional. Aux alentours de l’atelier, on a recueilli un marteau de forgeron à deux têtes (fig. 1/7), des morceaux de loupes (fig. 1/8) et des scories.

Deux inscriptions paléoslaves étaient tracées sur la paroi Sud de l’atelier, mais il n’en restait plus que quelques lettres isolées (fig. 2) par suite de la friabilité du matériel. D’après les particularités paléographiques de ces lettres, on peut dater les inscriptions de Bucov du début du X^e siècle, sous le règne du tzar bulgare Siméon (893—927).

L’autre construction à ras du sol est très probablement une dépendance, car il n’y a à l’inté- riîur aucun emplacement de foyer. Divers objets en fer, en os, des vases gris et des vases rouges, ainsi que les fragments d’une cruche et plusieurs écuelles à émail vert ont été trouvés sur le plancher de cette construction. Dans la moitié Ouest de cette dernière, on a découvert une fosse ovale dont le fond est en forme d’auge et dont les parois sont obliques. Des décombres qui avaient rempli la fosse, on a pu extraire des morceaux de bousillage calciné, quelques fragments céramiques, des ossements d’animaux, un poignard en fer dont l’extrémité de la poignée était en spirale, une pointe de flèche et plusieurs astragales, dont certains sont pourvus de points et d’éraflures.

A quelques mètres à l’Ouest de l’atelier de forgeron, on a trouvé une fosse rituelle de 1^m 05 de long sur 0 ^m 70 de large, et d’une profondeur de 0 ^m 35 comptée à partir du niveau ancien. Au fond de cette fosse, à peu près au milieu, il y avait un foyer ovale (0 ^m 40 — 0 ^m 25). La fosse était pleine de cendres, de charbon et de gros galets de rivière. Dans ce remplissage et autour de la fosse, on a découvert des vases, brisés conformément à un rite. On doit également mettre en relation avec cette fosse rituelle, la cruche à deux anses, ainsi que d’autres vases, du charbon et des cendres trouvées à proximité. Sur l’épaule de la cruche, on aperçoit un signe, légèrement tracé, en forme de K, avec les bras tournés vers le bas (fig. 3), signe qui représente un caractère runique protobulgare ou bien qui en dérive.

Sur la surface N, on a découvert un four à pain, pratiqué dans la terre vierge, à sole de 1 ^m 60 de long sur 1 ^m 25 de large. La voûte de ce four subsiste en entier et sa hauteur maximum est de 0 ^m 60. D’autres complexes ont encore été découverts à l’occasion des fouilles.

Les fouilles exécutées en 1957 ont permis d’établir qu’à Bucov on est en présence d’une station non fortifiée, de dimensions relativement réduites, située à l’extrémité d’un promontoire entouré jadis d’eau, sur trois de ses côtés. Les habitants de cette station pratiquaient surtout la réduction et le travail du fer et l’élevage. Quant à l’agriculture, il n’y a aucune preuve chez eux d’une occupation de ce genre, car on n’a trouvé ni outils agricoles, ni fosses à grain.

Se fondant sur le type d’habitation et sur d’autres traits propres à la civilisation matérielle, l’auteur attribue la station de Bucov à une population protoroumaine. La présence d’inscriptions slaves, dans un complexe non slave, peut être expliquée par un emprunt de l’écriture slave, fait par la population protoroumaine qui entretenait d’étroites relations avec la population slave.

D’après les objets en métal (poignard dont le manche est terminé en volutes, pointes de flèches, briquets, anneaux de boucle), les inscriptions paléoslaves, les cruches à deux anses, la céramique d’importation etc., la station de Bucov a débuté approximativement au milieu du IXe siècle et a duré jusqu’au milieu du Xe, environ, lorsqu’elle fut détruite, probablement par les Petchénègues.

Les inscriptions paléoslaves de l’époque du tzar Siméon, les cruches à deux anses du type de celles de Pliska Madara et d’autres localités de Bulgarie, le sigle en forme de K dont les bras sont tournés vers le bas, très probablement d’origine protobulgare, tout cela prouve qu’aux IX^e—X^e siècles une bonne partie du territoire situé au Nord du Danube entrait dans le premier empire bulgare, confirmant ainsi les informations des sources écrites. Les découvertes faites à Bucov ainsi que celles de Blandiana, de Sebeş, etc. en Transylvanie, et celles de Celei en Olténie, prouvent que la Valachie, l’Olténie, le Banat et le Sud de la Transylvanie rentraient dans les limites du premier empire bulgare. C’est à l’avenir qu’incombe la tâche d’établir, à l’aide de nouvelles fouilles, si le Nord de la Transylvanie et une partie de la Moldavie n’en faisaient pas également partie.

538

A l’époque de la domination protobulgare au Nord du Danube, d’étroites relations s’étaient établies entre les populations vivant au Nord et au Sud de ce grand fleuve. Ces relations se reflètent aussi dans la culture matérielle, par la pénétration au Nord du Danube de la céramique du type Saltovo, d’origine protobulgare, ainsi que par d’autres éléments sud-danubiens.

La présence de la céramique émaillée et celle d’autres objets d’importation montre que la station de Bucov entretenait aussi des relations commerciales avec Byzance. Il ne serait pas exclu que, grâce à sa situation dans la vallée du Teleajen (vallée qui aux IX^e—X^e siècles, ainsi que plus tard, établissait la liaison entre la Transylvanie et la vallée du Danube), la station de Bucov ait été un petit centre commercial.

EXPLICATION DES FIGURES

Fig. 1. — Bucov. Différents objets de fer:

1—2, pointes de flèches du IXe siècle; 3, boucle en fer du IX^e siècle ; 4—6, pointes de flèches et briquet du X^e siècle, découverts dans l’atelier du forgeron ; 7, marteau de forgeron; 8, loupe de fer.

Fig. 2. — Bucov. Lettres paléoslaves du début du X^e siècle, incisées sur la paroi Sud de l'atelier du forgeron.

Fig. 3. — Bucov. Cruche du IX^e siècle, portant un signe, en forme de caractère runique protobulgare, incisé sur l’épaule.

[Back]